Posted by: mihaimuscalu | October 17, 2010

#Citesc ”Despre lautarism” – Constantin Noica

Volumul de fata cuprinde trei texte pe care Constantin Noica le-a gandit in spiritul aceleiasi teme dominante: cultura de elita. Cum tematica celor trei texte este unitara — ce poate fi facut ca Romania sa scape de cultura diletantilor –, editorul a considerat ca locul lor nu poate fi decat impreuna, intre copertele aceluiasi volum. Si cum toate cele trei texte propun un remediu impotriva “lautarismului” — termen prin care Noica numea, in cazul intelectualilor romani, lipsa unei pregatiri umaniste temeinice –, am considerat ca cel mai nimerit titlu al volumului este Despre lautarism.

 

Pasaj reprezentativ:

”Intr-adevar, cand e mare, omul de cultura roman nu suporta o singura specialitate sau simpla, oricat de adancita, specializare. Nici Cantemir nu a putut ramane la o singura specialitate, nici Ion Heliade Radulescu, nici Hasdeu, nici Iorga in istorie, nici Parvan in clasicism, mai tarziu in arheologie, nici Enescu in muzica, nici Coanda in materie de inventii, nici Blaga in creatie, nici Calinescu in cultura si critica…..”

Advertisements
Posted by: mihaimuscalu | October 17, 2010

RUGÃCIUNEA UNUI DAC

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Cãci unul erau toate si totul era una;
Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã,
Pe-atunci erai Tu singur, îmcât mã-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi?

El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!

Si el îmi dete ochii sã vãd lumina zilei,
Si inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lângã-acestea cersesc îmc-un adaos:
Sã-ngãduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea milã,
Sã binecuvinteze pe cel ce mã împilã,
S-asculte orice gurã ce-ar vrea ca sã mã râdã,
Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucidã,
S-acela între oameni devinã cel întâi
Ce mi-a rãpi chiar piatra ce-oi pune-o cãpãtâi.

Gonit de toatã lumea prin anii mei sã trec,
Pân� ce-oi simti cã ochiu-mi de lacrime e sec,
Cã-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu mã mai cunoaste,
Cãci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Cã pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o �
Când ura cea mai crudã mi s-ar pãrea amor…
Poate-oi uita durerea si voi putea sã mor.

Strãin si fãr� de lege de voi muri � atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulitã l-arunce,
S-aceluia, Pãrinte, sã-i dai coroanã scumpã
Ce-o sã amute cânii, ca inima-mi s-o rumpã,
Iar celui ce cu pietre mã va izbi în fatã,
Îndurã-te, stãpâne, si dã-i pe veci viatã!

Astfel numai, Pãrinte, eu pot sã-ti multumesc,
Cã tu mi-ai dat în lume norocul sã trãiesc.
Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!

Mihai Eminescu

(1879, 1 septembrie)

Posted by: mihaimuscalu | October 6, 2010

Cat vrei sa furi, dom’ ministru?

Posted by: mihaimuscalu | October 2, 2010

“Dor” – Numai aici exista.

In cercul linistii depline
Sa zabovesc o viata vreau…

Atingerea inimii fine
Imi rascoleste simturi si
Provoaca o explozie de
Sentimente veritabile.
Cintand prin firul vietii mele
Da tonul printr-un gest divin
Si
Cu o singura privire ma poate face sa ma-ntorc
din abisurile mintii.

Un sunet de vioara, o coarda spune soapte ce mi se reflecta din piele in pereti si vin inapoi spre mine.
Dar nu mi-e frica, eu astept, nu fug, le vreau in viata mea.
Aceste dulci momente de incantare ma bucura nespus.

O combinatie letal de frumoasa: muzica plus flori, preferabil lalele.
Un strop de roua in atmosfera infioratoare a unei dimineti.
Un mal frumos al unui lac imprejmuit de munti cu piscurile ascunse de nori.
Un gand atat de indraznet incat sa-l zguduie pe insusi Dumnezeu.
O poezie care nu mai iese din minte si poate sa te tina treaz zile intregi, pentru ca ai gasit un adevar.
Un vis atat de real incat iti da senzatia de viata intr-un mod aproape incontestabil.
Un val ce se anunta drag, pe care sa-l primesti cu bratele deschise si in secunda urmatoare sa-ti dai seama ca l-ai
si pierdut.

Posted by: mihaimuscalu | September 3, 2010

Guverne fara numar

In ultima vreme, nu m-am mai agitat asa de mult pe blog in legatura cu subiectele politi-comice 🙂

Ma scuz si spun ca nu am mai avut timp (ceea ce e in parte adevarat) dar as fi putut sa mai postez din cand in cand – mi-am folosit timpul la altceva.

Sincer, imi vine greu sa scriu, o sa-mi racesc gura (degetele) degeaba, cum am facut si in campanie – majoritatea a crezut ca la Ecuator ninge si-au ales cu ochii inchisi (sau cu dopuri in urechi). Fac un compromis si continui sa scriu.

Ca sa intru in paine mai bine, tocmai am aflat (stiu, e deja ora 7 ) ca “tatucul patriei” a investit (e cu I din i, n-am diacriticele 🙂 dar ar merge si investit dat fiind profitul care iese din afacere) sase noi ministri (marionete) relansand TRAGEDIA BOC 5 (nu-i mai pot spune Guvern).

Ma intreb cat o sa mai tina comedia asta, in care “actorii” se vor preface ca au constiinta si liber arbitru. Basescu taie si spanzura. Boc e un incompetent. De ce nu a fost si el remaniat? Nu este o dovada de ineficienta faptul ca nu a reusit sa conduca un Guvern din care au fost schimbati sase “inteligenti”?

Eu cred ca exista un raspuns: “mai-marele” pur si simplu nu a gasit o persoana cel putin cu acelasi nivel de servilism ca si Boc.

E de rau, daca “Cotrocelul” ii spune lui Boc sa se arunce in fantana, pariu ca nici nu termina porunca si Boc e la fund (fundul fantanii – desi nu se stie niciodata)?

Cand o sa scapam de Boc, la urmatoarele alegeri parlamentare? Cat trebuie sa mai demonstreze ca NU ARE CE CAUTA IN FRUNTEA TARII (nu ar trebui sa il vedem nici macar in frunea unui grup oarecare)?

Ei bine, compatriotii “inteligenti” care au ales portocaliu deoarece veneau comunistii din Antarctica isi merita soarta. Cred ca acest moment este cel mai elocvent pentru cei care spun “nu conteaza”:

– nu conteaza ca votez pentru un litru de ulei

– nu conteaza ca votez pentru 20 de lei

– nu conteaza ca nu merg la vot, nu ma intereseaza.

Domnilor, sunt sigur ca uleiul vi s-a terminat, cei 20 de lei au fost bauti la carciuma si ca interesul tocmai v-a fost trezit…pentru ca deciziile head-managementului Romaniei v-au ATINS…mai bine spus afectat, usturat, durut…

Exista o vorba…pana nu te doare, nu te inveti.

Sunt sigur ca sunteti multumiti si de Madama Udrea…turismul merge struna, ne-au invadat turistii, nu mai ai loc pe trotuar. Tot ce stie fata asta sa faca este sa dea din(tre) picioare si din par poate (ar fi buna de o reclama la sampon). Si este meritul ei ca s-au dus banii pentru dezvoltarea si promovarea tarii ca frunza pe apa sambetei.

Ea nu a fost remaniata, este prea buna (puneti ghilimele daca vreti). Probabil lucreaza la “servicii speciale” – si de aceea ramane o “enigma” (nu enigma reprezentata de orice femeie) motivul pentru care aceasta Boc in varianta feminina ramane sa ciuguleasca in continuare din ograda cu “euroi”.

Pana data viitoare (cand o sa avem Boc 6) va urez “Guverne fara numar”. Si nu va mai faceti iluzii – vedem o noua forma, fondul e acelasi – adica nu s-a schimbat mai nimic.

Distractie placuta in continuare cu caraghiosii din Guvern!

Posted by: mihaimuscalu | May 29, 2010

Iluzii ce nasc copii

O perdea de miraje judecata

mi-o întunecă

şi iluzii adeverite îmi relevă alte mii.

gânduri mici sau mari

îsi nasc copii ce tac

cu plânset tare,argintiu,în

căutarea propriului izvor.

cerul ce cuprinde

glasurile lor camera îmi umple

şi-mi revin în minte… dar

retina mea nu poate să le-ntoarcă

şi săgetile ce-ar trebui să le pătrundă

devin alte tinte

prea înalte

ce n-am cum să le lovesc;

craniul mă provoacă să m-opresc

şi să-l las să sară în

bazinul fericirii abisale…

Posted by: mihaimuscalu | April 18, 2010

Dispariție universală

Prin poarta-nchisă ce așteaptă prăbușirea,
Simt globul întărit la ani lumină depărtare.
Prin mângâierea suavă a centrului râvnit,
Supremul sacrificiu îmi arată calea.
******
Clipele magnificului bob sunt numărate,
Iubirea așteaptă-nfrigurată salvatorul râu de lavă…
******
Starea primară domină spațiul mii de veacuri;
Fiindcă nu voi fi fost ființă, nici măcar atom,
Când tot ce te așteaptă-i doar o existență efemeră,
N-ai cum să nu rămâi fără speranță.
Posted by: mihaimuscalu | March 27, 2010

Nicolae Iorga – Polemici, controverse, elogii

Descriere oficială: O carte interesanta despre Nicolae Iorga, una dintre cele mai importante personalitati din istoria Romaniei, atit din punct de vedere politic, cit si cultural, asa cum acesta a fost vazut, apreciat, elogiat sau combatut de alte doua dintre spiritele care au format elita politica si culturala a tarii noastre: Mircea Eliade si Nae Ionescu.

“”””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””

Valeriu Râpeanu, autorul acestei lucrări demnă de toată lauda, mi-a fost profesor la Istoria presei românești în semestrul I al ultimului an de facultate, perioadă în care nu am avut ocazia să trec pe la cursuri. Acum regret delăsarea sau dezinteresul, și mă mint cu scopul consolării aducând în discuție lipsa de timp. Cel mai prețios lucru din lume, timpul. Acest nemilos guvernator al tot ce există, al vieții, al mișcării, al trăirii universale.

Cartea este o istorie vie, iar intervențiile autorului sunt oportune și binevenite, clarificând situațiile și aspectele prezentate.

Spre rușinea mea, nu știam până acum că Nicolae Iorga a fost ”omul care a scris cel mai mult din lume” (Mircea Eliade). Sorbind lucrarea de mai sus, cu fiecare pagină citită am aflat mai multe, dar până la urmă știu atât de puțin.

Pe lângă cele ”1450 de volume publicate și mai mult de 50000 de articole tipărite în ziare și reviste” (M.E), dincolo de personalitatea universală și multilaterală a ”gigantului” Iorga (M.E), Profesorul a fost mai întâi de toate cel mai mare român, apărător al spiritualității și culturii românești, precum și mentorul cel mai de seamă al marilor personalități ce i-au urmat, de la Nae Ionescu până la Eliade.

Influența și importanța lui Iorga în toate aspectele vieții românești se regăsesc în următoarea afirmație a lui Nae Ionescu: ” Când greșește Nicolae Iorga, este ca un popă beat cu sfântul potir în mână. Dacă-l lovești, răstorni potirul și pângărești sfânta împărtășanie”.

În anii dificili de după primul război mondial, în vremurile zbuciumate ale vieții politice interbelice, Nae Ionescu și Mircea Eliade s-au aflat pe rând alături și contra savantului Iorga, însă fie că l-au lăudat s-au criticat, nu au putut contesta niciodată calitățile sale extraordinare.

Am aflat aici despre mândria de a fi român a liniei istorice de personalități Eminescu – Hașdeu – Iorga. Dincolo de a se simți cumva inferiori celorlalte culturi, cei trei se considerau norocoși pentru că s-au născut pe aceste meleaguri și nu s-au îndoit niciodată de potențialul intelectual ieșit din comun al locuitorilor acestei biete țărișoare. Acum sunt și mai mândru de a aparține acestui pământ, știind ce mari cugetători au viețuit aici înaintea mea.

Moartea lui Iorga (noiembrie 1940) a survenit în urma unui atac terorist al mișcării legionare. După acest tragic eveniment ”întreg poporul român a simțit că pierduse un părinte spiritual de neînlocuit” (M.E).

La comemorarea a 8 ani de la trecerea în neființă a marelui istoric, Mircea Eliade deplânge soarta nației sale: ”Sîntem cu adevărat un neam fără noroc! Lui Mihai Eminescu i s-au frânt aripile în pragul maturității forțelor creatoare; Nae Ionescu a murit când și-a văzut limpezindu-se întreg sistemul filozofic, iar Nicolae Iorga a fost împușcat cu puțin înainte ca neamul întreg să se fi prăvălit în cea mai cumplită criză pe care a cunoscut-o în întreaga și amara lui Istorie.”

Eu am împrumutat această carte, așa că nu vă pot recomanda exact de unde o puteți cumpăra dar vă spun un singur lucru. Merită să o parcurgeți si poate, la fel ca și mine, odată ce vă veți apuca de citit nu vă veți opri până ce nu veți ajunge la sfârșit.

Sursă foto + descriere oficială: http://bit.ly/9AOVLh

Posted by: mihaimuscalu | March 22, 2010

Furnalul timpului

Nu mă găsești nici viu,

nici mort…

Lăsat să-mi fac loc printre rânduri

Fur cât mai mult

și cât mai bine

Din inimile logice

de piatră și de foc.

Pătrund cât pot de-adânc sufletul muribund

Fața nu mă ascultă,

invoc un zeu,

adorm.

văd carnea vie strângând

de gât durerea.

Cânt o odă a tristeții,

un vis deșart, speranța, lumina,

inexistența vocii sacre pe pământ…

Posted by: mihaimuscalu | March 14, 2010

Cartea amăgirilor.

Daca esentele pe care oamenii le stimeaza atat de mult, fara sa le iubeasca, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai ramane decat curajul amagirilor. Sa ramanem adica aici pe pamant, sa ne compromitem si sa ne lichidam ca amagiri intre amagiri. Esentele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesanta, dar nu mai dureroasa. A te distruge cu toti amaratii acestui pamant. Este o renuntare mai mare, mai trista, mai nemiloasa. Sa stii ca lupti numai pentru amagiri si ca pentru esente n-are rost sa faci sacrificii prespune atatea luciditati, atatea rostogoliri si atatea victorii, incat nu te mai poate opri de la un suprem orgoliusi de la o suprema umilinta.

« Newer Posts - Older Posts »

Categories