Tu ce-ai visat aseara ?

            E dimineata. m-am trezit dintr-un somn scurt de cateva ore. Mi-e frica sa nu pierd prea multe clipe, ore de constiinta a vietii si sa spun mai tarziu ca am trait prea putin, mi-e frica de faptul ca o sa mi se para ca nu am facut destule lucruri. In camera domneste un aer greu, un aer deja respirat, inspira, expira, inspira, expira, si tot asa, un ciclu al carei finalitate se anunta prin dificultatea cu care il urmam. Plamanii grei, ochii pe jumatate inchisi, gene care atarna ca niste caramizi, degetele sar in ajutor, ma eliberez de robia somnului, ma ridic si ma indrept spre geam. Indepartez perdeaua, si am parte de o mare surpriza, in fiecare dimineata aceeasi, si de cand o tot vad, nu reusesc sa ma obisnuiesc cu ea, e o dorinta prea mare ce tanjeste dupa altceva, dupa o mare schimbare. Poate ca geamul imi intuneca viziunea, sau inca nu m-am trezit bine din somn, trag cu putere de maner.

Ah, ce bine e sa-ti bata vantul in fata, sa te curete si sa te-nfioare, sa te readuca cu picioarele pe-al tau pamant iubit mai mult sau mai putin dar protector neconditionat al trupului plapand si neajutorat si-al gurii lacome,-al ochilor invidiosi, al ego-ului mandrul, a tot ce suntem noi. Nimic nu s-a schimbat de ieri de dimineata, la fel si eu, n-am invatat nimic, inca ma astept la lucruri noi. Mai bine ramaneam in lumea visului din care m-am trezit adineaori, o reprezentare a mea, in care pot invia de cate ori imi doresc si mediul cu tot cu oameni se schimba totdeauna in bine.

                        Senzatiile primare ma coplesesc si trupul explodeaza dinauntru, nu ma pot abtine si nu pot forta mintea sa se comporte altfel decat normal. Sunt dominat de cereri succesive, du-te acolo, fa aia, vino inapoi, mai stai putin, du-te de fa iar aia, sunt intr-un du-te vino al comenzilor trupesti. Carcasa asta plina de carne si sange se degradeaza pe zi ce trece, imi dau seama inca de pe acum. Ma va onora pana la un moment dat, apoi nu se stie, este voia cuiva pe care nu-l cunosc, nu l-am vazut niciodata si din cate vad nu a avut nici pana acum curajul sa mi se arate.

 

 toad-river-canada-1191509-xl1

Responses

  1. Profund ce spui tu acolo… Eu as fi preferat sa ma fi nascut acum cateva mii de ani, fara tehnologie, fara vicii, fara ierarhiile astea sociale… cand natura era nestricata si imi dadea tot ce aveam nevoie… cand as fi muncit ca sa traiesc si nu traiam ca sa muncesc!

  2. Adevarat graiesc tastele pe care le-ai apasat si au aparut cuvinte pe ecran. Tehnologia asta…si patefoanele 🙂

  3. Ma uimesti,Mihai..scrii frumos si sa-ti tot vina sa citesti:)

  4. N-am ştiut cum să trimit altfel un mesaj, sper ca acesta să ajungă să fie moderat!

    Posibil material pentru blogul dumneavoastră, dacă vă place ce vedeţi, bineînţeles : http://brailateo.blogspot.com

    Cu mulţumiri,
    Teo

  5. Bine zis… Ma regasesc…de fapt, probabil ca multi dintre noi se regasesc in situatia descrisa de tine. Dorinta de schimbare, jindul de a iesi dintr-o viata mecanica si de a te bucura de lucrurile simple din jur. E greu… dar se poate 😉
    Oricum… frumos scris 🙂

  6. Merci Alina 😉


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: