Posted by: mihaimuscalu | November 21, 2009

Nesimțirea ca bun public.


Astazi, pe la ora 18.00, ma întorceam acasă cu metroul de la Unirii spre Militari.

Trenul era pe cale sa se oprească în stație (Lujerului), ma îndrept spre ușă. În fața mea se ridică o femeie și lasă ziarul pe care îl citea să-i cadă din mână. Gestul era aproape teatral. Facea asta cu foarte multă lejeritate. Se simțea perfect normal, ca și cum ar fi fost o regula știută de toți; după ce ai terminat de citit amărâtul de ziar, îl arunci pe jos, va veni altcineva să-l strângă. Bine, nu e vorba de un sentiment de furie, nu dai cu știrile de seară de pereți, ci mai degrabă te ”desparți” recunoscător de foile mâzgălite care au îndrăznit să te pună la curent cu cele mai noi întâmplări. E un fel gingaș și inocent de a te desparte de un lucru. Parcă n-ai vrea să-l lași, însă nici nu poți suporta o asemenea povară.

Fără să clipească măcar, trădând vreo remușcare pentru fapta săvârșită, persoana își continuă drumul și se așează în fața ușii, aștepta să coboare.

Iau bietul cotidian de pe jos și il întind ”doamnei”:
– Nu vă supărați, ați pierdut ziarul, spun eu.

– A….nu, lăsați-l, nu-mi mai trebuie.

”Am înțeles, nu mai ai nevoie de el, dar chiar trebuie să îl lași în felul ăsta,  pe unde vrei dumneata?” zic eu în gând,

Am așteptat să ies din metrou, eram chiar în spatele ei când i-am aruncat ultimele vorbe:

– Vă mai întrebați de ce e gunoi la metrou? Așa vă comportați civilizat?

Nu mi-a mai răspuns, a plecat grăbită spre ieșire.

Eu am pus acel ziar într-un coș de gunoi aflat la maxim un metru distanță de locul din care coborâsem, un nimic de metru!

Oare nesimțirea poate fi măsurată în vreun fel? Putem spune ”e o nesimțită de un metru și jumate’ “? Păi de ce? Păi mai avea un metru până la coșul de gunoi, un pas și câțiva centimetri. Din câte imi dau seama, unii oameni abuzează de nesimțire într-un fel foarte profund, aproape nepermis. Nu se plătește pentru ea, deci folosim cât putem, până crăpăm!

Eu cred că nu trebuie să fii absolvent de facultate pentru a învăța faptul că fiecare lucru își are locul lui. Gunoiul merge în coșul de gunoi, că de-aia se numește în felul aceasta și nu ”coșul de deasupra de gunoi/de pe lângă gunoi”. Arunci pe jos o dată, de două ori, de zece ori, dar până la urmă îți dai seama doar văzându-i pe alții că nu faci un lucru corect. Auzim cuvântul ”eco” peste tot. Ce naiba o mai însemna și asta? În primul rând se spune că nu avem voie să poluăm mediul, nu e al nostru, nu e un bun public. În al doilea rând, înainte să arunci gunoiul la coș și șă arăți că ai bun-simț, poți să te forțezi să îți dai seama și ce fel de reziduu depui în cutia aia verde. Deja devii civilizat. O fi plastic, o fi hârtie, o fi sticlă, o fi altceva? În cazul în care ai posibilitatea, vei ajuta la trierea gunoiului, pentru a fi reciclat cu mai multă ușurință.

Ei bine, asta am avut de spus. Am prezentat un fapt care mi s-a întâmplat și nu vreau să arăt cât de al naibii sunt eu că m-am dus la acea persoana și i-am spus că nu a procedat corect. Nu cred că am făcut ceva deosebit, ci am acționat cât se poate de normal. Mai avem mult până departe, și dacă cineva nu vrea să se schimbe poate că are nevoie de un imbold, o vorbă bine pusă.

Schimbarea vine din interior. Vrei să schimbi ceva, începe cu tine!

Sursa foto: http://jospalaria.files.wordpress.com/2009/04/p1060014.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: